Putin din Istoria Japoniei

Japonia imperialista

Condusã de oameni puternici militari, shogunii, Japonia a fost izolatã de restul lumii pânã la mijlocul secolului al XIX-lea. Puterile strãine au încercat în multe rânduri sã pãtrundã în Japonia dar zadarnic. S.U.A, dornicã sã-ºi asigure accesul în porturile japoneze ºi cele pescãreºti, a decis sã întreprindã acþiuni ºi mai pătrunzătoare în acest scop.
În 1853, un grup de nave de rãzboi americane condus de comandantul Matthew Perry, a ajuns în Japonia cu o scrisoare din partea preºedintelui prin care cerea „prietenie” ºi comerþ. În anul urmãtor Perry a revenit în Japonia dupã rãspuns ºi, deºi nu a fost ameninþat, shogun-ul a considerat înþelept sã accepte cererea americanilor. Alte mari puteri au urmat rapid exemplul S.U.A., iar deschiderea Japoniei cãtre comerþul internaþional nu a mai avut cale de întoarcere.
Japonezii aveau însa pãreri diferite cu privire la aceastã problemã, urmând astfel mulþi ani de tulburãri. Shogun-ul îºi pierduse autoritatea ºi puterea, iar când s-a decis deschiderea majoritãþii porturilor japoneze pentru comerþul internaþional, în 1858, alte grupãri din clanurile japoneze s-au ridicat împotriva shogunului. Rezultatul a fost desfiinþarea shogunatului ºi impunerea împãratului care fusese doar un suveran nominal ca forþa politica.
În 1868, controlul a fost preluat de tânãrul împãrat Mutshuito. În timpul domniei sale, numita „Era Meiji”(„conducerea ilustrã”)(1868-1912)Japonia s-a transformat. Marii lorzi feudali (daimyo) au renunþat la pãmânturi, s-a stabilit un guvern ºi un sistem de impozitare centralizate. A fost creatã o armata formatã din recruþi, care ºi-au dovedit valoarea în 1877, zdrobind revolta de la Satnema- declanºata de vechii samurai(casta luptãtorilor de elita). S-au înfiinþat instituþii politice ºi juridice dupã model european, ce au culminat cu primele alegeri parlamentare japoneze în 1890.
Între timp în Japonia se construiau rapid cãi ferate, vapoare cu aburi ºi fabrici necesare pentru a ajunge o mare putere industriala. Spre deosebire de occident, investiþiile ºi iniþiativele guvernamentale au jucat un rol decisiv în aceastã dezvoltare ºi, deºi multe întreprinderi de stat s-au privatizat mai târziu, parteneriatul între stat ºi marile corporaþii a devenit specific economiei japoneze.
Vecina Japoniei, China, care nu se modernizase, observa dezvoltarea Japoniei, ºi incursiunile acesteia în teritoriile neutre- în care neliniºtile creºteau, a realizat victima primei încercãri de imperialism de tip occidental a japonezilor. Dupã o victorie uºoara în rãzboiul chino-japonez din 1894-1895, Japonia a înlocuit China ca tărie predominantã în Coreea ºi a ocupat marea insula chineza Taiwan.
În 1902, Japonia a încheiat o alianþa importanta cu Marea Britanie, cea mai mare putere imperialã din lume la acea vreme.În1904 au început conflictele cu Rusia pentru Coreea ºi Manciuria, iar Japonia a lansat un atac asupra flotei ruseºti în Port Arthur. Deºi Japonia a luptat împotriva unui regim þarist incompetent, victoriile japoneze obþinute pe uscat ºi pe apa au descumpãnit societatea care credea cã „rasa alba” este invincibilã. Prin tratatul de la Portsmuth(1905), Japonia a obþinut jumãtatea sudicã a Insulei Sahalin ºi o poziþie ferma în Coreea, anexatã ulterior, în 1910.
La izbucnirea primului rãzboi universal Japonia s-a alãturat alianþelor. Câteva grupuri de insule din Pacific, aflate sub conducerea Germaniei, au fost ocupate de japonezi, iar avanposturile germane din China au fost capturate. Devenind cea mai mare vigoare militarã din Asia, Japonia a continuat sã facã presiuni asupra Chinei.
În anii’20, politica externa a Japoniei s-a caracterizat în general printr-un imperialism mai puþin agresiv, probabil datorita înfiinþãrii Ligii Naþiunilor(predecesoare ineficienta a Naþiunilor Unite)ºi a tendinþei generale spre pace ºi progres. Însã , consecinþele economice cumplite ale Marii Crize ºi creºterea alarmantã a populaþiei japoneze, au afectat spiritul naþional al japonezilor în anii’30. Instituþiile de tip occidental au continuat sã funcþioneze, însa viaþa politicã era dominatã din ce în ce mai mult de forþele armate.
Trupele armatei japoneze erau formate la începutul anilor 1930 din þãrani. O datã cu declanºarea Marii Crize nemulþumirile sociale din zonele rurale mai sãrace ale Japoniei au început sã se înmulþeascã. Aceste nemulþumiri întãreau convingerea armatei cã ea era adevãratul apãrãtor al intereselor Japoniei contra unui guvern civil, pro-occidental. În plus, conform unei prevederi din constituþia japonezã, ministerele armatei trebuiau sã aibã în frunte generali ai armatei ºi amirali, militariºtii dobândind astfel o influenþa politicã însemnatã. Din ce în ce mai des, politicienii erau aleºi doar dacã întruneau anumite calitãþi militare. Cu toate acestea, existau dezacorduri ºi în cadrul armatei. A urmat o serie de tentative de lovituri militare ale grupãrilor ultra-naþionaliste, care doreau rãsturnarea guvernului civil ºi detronarea tânãrului împãrat Hiroshito (care i-a urmat la tron lui Taisho, fiul lui Mutshuito, în 1926);
Confruntându-se cu întocmai tulburãri interne, liderii militari japonezi au început sã creadã cã expansiunea militarã le va asigură glorie ºi va rezolva problemele economice ale þãrii. În mod inevitabil, China a devenit din nou principala lor þintã.
În 1931, sub un pretext fals, japonezii au ocupat Manciuria, o mare provincie din nord-estul Chinei. Anul urmãtor au separat Manciuria de China, numind-o Manchuko ºi au instalat un împãrat marionetã. În consecinþã, Japonia a fost criticatã de celelalte state, cerându-i –se sã restaureze suveranitatea chinezã ºi sã-ºi retragã trupele din Manciuria. Ca urmare la aceste apeluri internaþionale, Japonia s-a retras din Liga Naþiunilor.
În ciuda protestelor europene ºi americane împotriva unor asemenea agresiuni, Japonia a continuat sã atace China. Când aceasta din urmã a refuzat sã capituleze a izbucnit un rãzboi în iulie 1937. Japonia imperialã fãcuse astfel debutantul pas spre înfrângere, care a culminat cu distrugerea pânã la temelii a oraºelor Hiroshima ºi Nagasaki în 1945.